Ochiul.RO
 
Marius Cristian Nistor | Ochiul.RO | Optinis SRL
  1. Chirurgia cataractei

  2. Chirurgia refractivă pentru corecţia viciilor de refracţie

  3. Chirurgia glaucomului

  4. Chirurgia strabismului

  5. Chirurgia tumorilor extra şi intraoculare

  6. Protezare oculară

  7. Chirurgie oculară plastică şi estetică



1. Chirurgia cataractei

Infitiny Alcon

Prin procedeul de facoemulsificare cu microincizii de 1,8 - 2,2 mm, fără fire şi implante de lentile intraoculare foldabile monofocale, multifocale sau torice, cu anestezie topică (cu picături), cu recuperare foarte rapidă, existând posibilitatea (în funcţie de tipul de cristalin) ca pacientul să nu mai poarte ochelari (atât la distanţă cât şi la aproape).

Cataracta este dată de opacifierea cristalinului (o lentilă biologică biconvexă situată în interiorul ochiului). Cataracta determină scăderea vederii, iar în timp, netratată, duce la complicaţii oculare. Operaţia este necesară pentru că nici o altă metodă terapeutică (laser, ochelari, picături) nu poate duce la ameliorarea vederii.

Operaţia se efectuează cu instrumentar de mare fineţe şi cu aparatură ultraperformană (facoemulsificator Infinity Infitiny Alcon care utilizează puterea ultrasunetelor) printr-o microincizie între 1,8-2,2 mm pentru scoaterea cristalinului opacifiat. Această incizie urmează să fie lărgită (sau nu) în funţie de modelul de cristalin pe care îl alegeţi. De obicei folosim un cristalin foldabil (pliabil) care în funţie de tip are preţuri diferite. Operaţia se finalizează fără sutură cu fire datorită inciziei foarte mici.

În cazuri cu totul excepţionale se poate practica extracţia extracapsulară a cristalinului (incizia este de 10mm şi se pun 4-5 fire de sutură). Există cristaline care permit o mare independeţă faţă de ochelari atât la distanţă cât şi la aproape, care corectează astigmatismul şi aberaţia de sfericitate a ochiului, protejează retina faţă de lumina albastră şi diminuează riscul de opacifiere a capsulei posterioare. Rezultatele postoperatorii depind de bolile preexistente ale vitrosului, retinei sau ale nervului optic - acestea neputând fi decelate uneori decât după îndepărtarea cristalinului opacifiat.

Deşi rare complicaţiile postoperatorii există şi întăresc regula generală conform căreia nu există intervenţie chirurgicală fără risc.

Dintre acestea cele mai frecvente sunt:

  1. Edemul corneean
  2. Ruptura capsulei posterioare şi luxarea cristalinului în vitros
  3. Decolarea de retină
  4. Hipertensiunea intraoculară tranzitorie
  5. Infecţia intraoculară
  6. Opacifierea capsulei posterioare care se tratează cu laser

Anestezia uzuală se face cu picături (fără injecţie) evitându-se astfel riscurile anesteziei prin injecţie parabulbară: chemozisul (umflarea, conjunctivei), hemoragia subconjunctivală, hematomul retrobulbar, paralizia unui muşchi oculomotor, neuropatia optică. În cazuri selecţionate poate fi necesară injecţia subconjunctivală cu antibiotic, la sfârşitul operaţiei care poate fi percepută ca o înţepătură şi determină de cele mai multe ori înroşirea ochiului pentru câteva zile - este necesară pentru prevenirea unei infecţii.

Instrucţiuni preoperatorii:

  • Nu întrerupeţi medicamentele pe care le luaţi pentru alte boli: tensiune arterială, cardiopatie ischemică, diabet, etc.
  • Semnalaţi orice alergie de care suferiţi (alimentară sau medicamentoasă)
  • Înainte de operaţie se vor efectua măsurătorile pentru determinarea dioptriilor cristalinului artificial şi se va alege modelul, se va determina grosimea corneei, se vor tunde genele şi se va administra medicaţie sedativă şi pentru uşoară hipotonizare oculară
  • După operaţie este recomandabil să staţi pe spate sau pe partea ochiului neoperat, cu 2-3 perne sub cap, şi să consumaţi până seara 2l lichide (ceai, compot)
  • În timpul operaţiei nu trebuie să tuşiţi, să faceţi mişcări bruşte sau să vorbiţi, altfel puteţi compromite operaţia

Instrucţiuni postoperatorii:

  • Ochiul operat se va spăla cu apă fiartă şi răcită, eventualele secreţii se vor şterge cu pansamente sterile după care se vor instila picăturile prescrise de medic. Nu folosiţi niciodată ceaiul de muşeţel. Nu puneţi batista sau mâna murdară la ochi. Nu lucraţi în coteţul animalelor sau în locuri cu praf şi murdărie timp de 1,5 luni. Baia este permisă dar cu atenţie să nu intre apa în ochi.
  • Tratamentul la domiciliu se continuă cu picături (colir) cu antibiotic care se administrează de 6 ori pe zi în prima săptămână, adică imediat după sculare şi apoi la fiecare 3 ore, numai în timpul zilei. Din săptămâna a doua până în a 6-a se administrează de 4 ori pe zi, adică la 4 ore, numai ziua. După 6 săptămâni se mai poate continua cu picături cu antiinflamator nesteroidian şi/sau lacrimi artificiale de 3 ori pe zi, încă 2 săptămâni.
  • Evitaţi eforturile fizice mari: ridicare de greutăţi cu capul în jos, constipaţia şi tusea timp de 2 săptămâni, şi mai ales nu frecaţi sau apăsaţi ochiul respectiv

Vindecarea ochiului depinde în mare măsură şi de modul cum vă îngrijiţi postoperator. La 4 săptămâni de la operaţie se vor putea prescrie ochelari cu dioptrii mici, dacă este necesar pentru distanţă sau pentru citit.

Cum alegeţi cristalinul?

2. Chirurgia refractivă pentru corecţia viciilor de refracţie

  1. Cristaliniană - implante de lentile intraoculare refractive (negative, pozitive, torice) phakice si afakice;
  2. Corneană - incizii astigmatice de relaxare limbică (LRI).

Chirurgia refractivă se adresează corectării viciilor de refracţie: miopie, hipermetropie, astigmatism.

Miopia

Este un viciu de refracţie în care imaginea unui obiect îndepărtat se formează înaintea retinei (vedere neclară la distanţă) şi se corectează cu lentile divergente (-)

Hipermetropia

Defect de refracţie oculară slabă în care imaginea unui obiect îndepărtat se formează în spatele retinei (vedere neclară la distanţă şi aproape la adulţi sau numai la aproape la tineri).

Astigmatismul

Apare când diferenţa dintre cele două meridiane principale ale ochiului (vertical şi orizontal) este mai mare de 1D, (vederea este neclară atât la aproape cât şi la distanţă, distorsionată) şi se corectează cu lentile cilindrice cu +/-.

Chirurgia refractivă presupune examinarea şi investigarea oculară complexă, în urma cărora se indică tipul de intervenţie chirurgicală necesară:

  • Măsurarea AV cu/fără corecţie (ochelari, lentile de contact);
  • Autorefractometrie;
  • Examinarea polului posterior (FO);
  • Pahimetria (măsurarea grosimii corneei);
  • Biometria (măsurarea dimensiunilor ochiului);
  • Măsurarea camerei anterioare;
  • Topografie corneană;
  • Numărătoare de celule endoteliale.

1. Chirurgia refractivă cu implante de lentile intraoculare: este de preferat celei de corecţie cu Laser Excimer care poate duce la complicaţii severe în timp (ectazia corneană):

  • La pacienţii între 18-40 ani sunt indicate lentile intraoculare phakice de la Zeiss şi Staar cu păstrarea cristalinului natural şi a acomodaţiei. Acest procedeu permite o vedere bună atât la distanţă cât şi la aproape, independentă de ochelari;
  • La pacienţii între 40-45 ani se recomandă implantarea unui cristalin artificial în locul cristalinului natural extras prin procedeul de facoaspiraţie cu anestezie topică (cu picături) printr-o incizie foarte mică 1,8-2,2 mm, fără sutură şi cu recuperare foarte rapidă în condiţii de ambulator.

Avantaje: nu necesită spitalizare, monitorizare în condiţii de ambulator cu recuperare şi integrare socio-profesională rapidă (2-3 zile).

Complicaţii posibile:

  • Inflamaţii, infecţii;
  • Descentrări de IOL (intraocular lens);
  • Endoftalmite;
  • Scăderea sensibilităţii la contrast, mai ales la IOL (intraocular lens) multifocale.

Recomandări postoperatorii

  • administrare de picături cu antibiotice, antiinflamatoare şi lacrimi artificiale 30-40 zile.

De evitat:

  • Expunerea la vânt,praf, mersul la piscină, mare, timp de 30-45 zile;
  • Machiajul ocular, traumatisme oculare;
  • Eforturi fizice intense în primele 6 săptămâni;
  • Controale postoperatorii a 2-a, a 3-a zi după operaţie apoi la o săptămână, o lună, 3 luni,6 luni, 1 an şi anual ulterior.

De asemenea cu ocazia consultului preoperator bolnavul beneficiază de o informare actualizată corectă şi completă în legătură cu boala şi tratamentul (sau intervenţia chirurgicală) ce urmează a fi efectuată.

2. Inciziile de Relaxare Limbică

Astigmatismul apare atunci când corneea nu are o formă sferică; aceasta înseamnă că pe un meridian corneea este mai refringentă decât pe meridianul opus cu 90 grade. Corneea cu astigmatism poate fi considerată ca având o formă de minge de rugby mai degrabă decât forma unei mingi de baschet.

Inciziile de relaxare limbică (Limbal Relaxing Incisions = LRI) reprezintă un procedeu modificat faţă de keratotomia astigmatică pentru tratarea astigmatismului. Intervenţia se efectuează cu anestezie topică (cu picături, fără injecţie) iar inciziile cu cuţitul de diamant precalibrat la 600 sau 550 microni în funcţie de măsurătoarea prealabilă a grosimii corneei (pahimetria). Pansamentul va fi purtat câteva ore postoperator, nu necesită spitalizare şi se recomandă picături cu antibiotic timp de 3-4 zile. Inciziile sunt plasate în periferia extremă a corneei (la limbul sclero-corneean) determinând o formă mai rotundă a corneei. Astigmatismul este astfel redus şi vederea îmbunătăţită. Inciziile de relaxare limbică pot să corecteze pâna la 8 dioptrii de astigmatism, totuşi sunt utilizate de rutină pentru corecţia a 0,5-4 dioptrii astigmatism. Ele pot fi efectuate fie ca o procedură independentă, fie în timpul operaţiei de cataractă.

LRI-urile sunt un procedeu corector care produc puţin discomfort postoperator şi nu determină tulburări optice comparativ cu inciziile corneene; în plus aceste incizii se vindecă mult mai rapid şi spre deosebire de inciziile corneene prezervă o calitate optică perfectă a corneei.

Inciziile efectuate de noi pe primii pacienţi (aprox.100) nu au determinat complicaţii iar calitatea vederii s-a îmbunătăţit semnificativ. Singura complicaţie întâlnită este o posibilă subcorecţie (în cazul astigmatismelor mari) care se poate rezolva cu o nouă intervenţie la fel de netraumatizantă.

Postoperator poate să apară o uşoară sensibilitate la lumină şi lacrimare; unii pacienţi prezintă o îmbunătăţire spectaculoasă a vederii din prima zi, pentru alţii vederea poate fi uşor tulbure timp de câteva săptămâni, dar cei mai mulţi pacienţi revin la activitatea normală a 2-a zi.


 
Interoptik - Ochiul.RO     Zeiss - Ochiul.RO     Alcon - Ochiul.RO     Bausch & Lomb - Ochiul.RO     Optimed - Ochiul.RO
Ochiul.RO
 

 

© Toate drepturile rezervate SC Optinis SRL Cluj-Napoca, 2012